Tenis: Semifinale la Monte Carlo Masters
Ieri s-au desfasurat sferturile de finala ale turneului de tenis masculin Monte Carlo Masters. In toate cele 4 partide pe care Bet365 le-a transmis live, favoritii s-au impus castigandu-si locurile in semifinale.
Novak Djokovic, cap de serie numarul 1 al turneului a trecut in doua seturi 6-2, 6-3 de argentinianul David Nalbandian, Rafael Nadal a castigat si el in 2 seturi 6-4, 6-2 in fata lui Juan Carlos Ferrero iar David Ferrer s-a impus tot in doua seturi 7-5, 7-6 in fata lui Philipp Kohlschreiber, cel care reusise sa-l elimine in turul 2 pe britanicul Andy Murray.
Cel mai frumos si mai palpitant sfert de finala a fost cel dintre Fernando Verdasco si Albert Montanes. Verdasco a castigat primul set 6-3 si a servit la 5-1 in setul 2 avand la 40-0 trei mingi de game, set si meci dar Montanes a reusit sa intoarca soarta setului castigand 7-6 la tie-break. In setul 3 insa nu a mai rezistat presiunii, Verdasco castigand 6-0.
In semifinalele programate astazi, 17 aprilie se vor intalni:
David Ferrer (7.00) – Rafael Nadal (1.09)
Novak Djokovic (1.40) – Fernando Verdasco (2.85)
(cotele sunt cele oferite de casa de pariuri Gamebookers)
In opinia tipserilor nostri se profileaza o finala Rafael Nadal – Novak Djokovic, spaniolul avand mari sanse sa-si apare pentru a sasea oara consecutiv titlul de la Monte Carlo.



